Daniel 5
Scrierea de pe zid și interpretarea ei
1Împăratul Belșațar a dat un ospăț mare celor o mie de nobili ai săi și a băut vin împreună cu ei. 2În cheful vinului, Belșațar a poruncit să fie aduse vasele de aur și de argint pe care tatăl ▼▼Termenul aramaic poate însemna și strămoș sau predecesor; Belșațar (556–539 î.Cr.) era fiul lui Nabonidus, fiind în același timp coregent cu tatăl său pe tronul Babilonului.
său, Nebucadnețar, le luase din Templul de la Ierusalim, pentru ca împăratul să bea din ele împreună cu nobilii săi, cu soțiile sale și cu țiitoarele sale. 3Așadar, au adus vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și împăratul împreună cu nobilii săi, cu soțiile sale și cu țiitoarele sale au băut din ele. 4Au băut vin și i-au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de bronz, de fier, de lemn și de piatră. 5Chiar în clipa aceea, au apărut degetele unei mâini de om care scria în fața sfeșnicului, pe tencuiala peretelui din palatul împărătesc. Împăratul a văzut palma mâinii care scria. 6Atunci împăratul a pălit la față și gândurile l-au îngrozit atât de tare, încât i-au slăbit încheieturile coapselor, iar genunchii i s-au izbit unul de altul.
7Împăratul a strigat cu glas tare să fie aduși descântătorii, astrologii și ghicitorii. Împăratul le-a zis înțelepților Babilonului astfel: „Oricine va citi scrierea aceasta și-mi va spune interpretarea ei, va fi îmbrăcat în purpură, va avea un lanț de aur la gât și va fi al treilea la conducerea împărăției“.
8Au intrat toți înțelepții Babilonului, dar nu au putut nici să citească scrierea și nici să facă cunoscută împăratului interpretarea ei. 9Atunci împăratul Belșațar s-a îngrozit și mai tare, a pălit la față, iar nobilii au rămas înmărmuriți.
10Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului și ale nobililor lui, a intrat în sala de ospăț și a zis: „Să trăiești veșnic, împărate! Să nu te înspăimânte gândurile tale și să nu pălești la față! 11Există în împărăția ta un om care are în el duhul sfinților dumnezei și despre care, în zilele tatălui tău, s-a descoperit că are lumină, agerime și o înțelepciune ca înțelepciunea dumnezeilor. Împăratul Nebucadnețar, tatăl tău, l-a desemnat căpetenie peste magicieni, peste descântători, peste astrologi și peste ghicitori, 12deoarece s-au găsit în el, adică în Daniel – numit de împărat și Beltșațar – un duh deosebit, știință și agerime în interpretarea viselor, în deslușirea enigmelor și în dezlegarea lucrurilor încâlcite. Acum, deci, să fie chemat Daniel, și el îți va spune interpretarea!“.
13Daniel a fost adus înaintea împăratului, iar acesta l-a întrebat pe Daniel:
‒ Tu ești acel Daniel, unul dintre exilații lui Iuda, pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul? 14Am auzit că ai în tine duhul dumnezeilor și că s-a găsit în tine lumină, agerime și înțelepciune deosebită. 15Până acum au fost aduși înaintea mea înțelepți și descântători, ca să citească scrierea aceasta și să-mi facă cunoscută interpretarea ei, dar nu au putut să-mi spună interpretarea cuvintelor. 16Despre tine însă am auzit că poți să dai interpretări și să dezlegi lucrurile încâlcite. Acum, dacă vei putea să citești scrierea și să-mi faci cunoscută interpretarea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, vei avea un lanț de aur la gât și vei fi al treilea la conducerea împărăției.
17Daniel i-a răspuns împăratului:
‒ Păstrează-ți darurile pentru tine și dă altuia răsplătirile tale! Totuși, voi citi împăratului scrierea și-i voi face cunoscută interpretarea.
18Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt îi dăduse tatălui tău, Nebucadnețar, o împărăție, măreție, onoare și faimă, 19iar din cauza măreției pe care i-o dăduse, toate popoarele, națiunile și oamenii de orice limbă tremurau și se temeau de el, căci împăratul omora pe cine voia și lăsa în viață pe cine voia, înălța pe cine voia și smerea pe cine voia. 20Dar, când a devenit arogant, în inima lui, și i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost dat jos de pe tronul împărăției sale și i-a fost luată gloria. 21A fost alungat dintre oameni, inima lui a devenit ca inima animalelor sălbatice și a locuit la un loc cu măgarii sălbatici. L-au hrănit cu iarbă ca pe boi, iar trupul i-a fost udat de roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea.
22Dar tu, Belșațar, fiul ▼
▼Sau: descendent, succesor.
lui, nu ți-ai smerit inima, cu toate că ai știut toate acestea, 23ci te-ai înălțat împotriva Domnului cerurilor. Vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta, iar tu, împreună cu nobilii tăi, cu soțiile tale și cu țiitoarele tale, ați băut vin din ele. Ai lăudat dumnezeii de argint, de aur, de bronz, de fier, de lemn și de piatră, care nici nu văd, nici nu aud și nici nu pricep, în loc să-L glorifici pe Dumnezeul în mâna Căruia este suflarea ta și toate căile tale. 24De aceea a trimis El palma acestei mâini pentru a fi scrisă inscripția aceasta. 25Mesajul care a fost scris era: „Mene, Mene, Techel, Uparsin“. 26Iată care este interpretarea acestor cuvinte:
„Mene“ ▼
▼Mene poate însemna numărat sau o unitate de măsură, mina (vezi nota de la Eze. 45:12).
înseamnă că Dumnezeu a numărat zilele domniei tale și i-a pus capăt;27„Techel“ ▼
▼Techel poate însemna cântărit sau o unitate de măsură, șechel (aproximativ 12 gr).
înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor; ▼▼Cu sensul de: necorespunzător, deficient.
28„Peres“ ▼
▼Peres (singularul lui parsin) poate însemna împărțit sau Persia, sau poate însemna o jumătate de mină sau o jumătate de șechel; probabil joc de cuvinte intenționat.
înseamnă că împărăția ta a fost împărțită în două și dată mezilor și perșilor. 29De îndată, Belșațar a dat poruncă și l-au îmbrăcat pe Daniel în purpură, i-au pus un lanț de aur la gât și l-au proclamat ca fiind al treilea la conducerea împărăției.
30Însă chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul caldeenilor, a fost ucis, 31iar Darius Medul, ▼
▼Identificarea exactă a lui Darius Medul cu vreun personaj istoric cunoscut nu este posibilă. Probabil un alt nume al generalului Gobrias (Gubaru), guvernator al Babilonului în timpul domniei lui Cirus. Sau, posibil, numele de domnie a lui Cirus ca suveran al Babilonului (vezi nota de la 6:28; vezi și 1 Cron. 5:26).
care era în vârstă de șaizeci și doi de ani, a primit împărăția.
Copyright information for
RonNTR
Welcome to STEP Bible
A simplified search is now available!Here are the frequently asked questions:
How do I read passages in Bibles?
- How do I look up a passage?
- How do I see three Bibles at once?
- How do I find a parallel gospel passage?
- How do I follow a Bible reading plan?
- How do I also see a commentary?
1) Click the Resource icon.
2) Click the resource for parallel gospel passage
2) Click the resource for parallel gospel passage
1) Click the Resource icon.
2) Plans for 1/2/3 years, chronological, Jewish etc
2) Plans for 1/2/3 years, chronological, Jewish etc
1) Click the Bible button.
2) Click on Commentaries
2) Click on Commentaries
How do I find words and phrases?
- How do I find words or topics?
- How do I search only some books in the Bible?
- How do I find a Greek or Hebrew word?
- How do I find a word only where it relates to a topic?
- How do I find more about search?
Video guide
1) Click on the search button
2) Click on Range
3) Select the books that you wish to search
1) Click on the search button
2) Click on Range
3) Select the books that you wish to search
Video guide
1) Click on the search button
2) Click on the Hebrew or Greek tab
3) Type in the Greek/Hebrew word in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) View corresponding row to see Greek/Hebrew translation of the word
1) Click on the search button
2) Click on the Hebrew or Greek tab
3) Type in the Greek/Hebrew word in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) View corresponding row to see Greek/Hebrew translation of the word
Video guide
1) Click on the search button
2) Click on the English tab
3) Type in the topic in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) Click on one of the words or topics listed
1) Click on the search button
2) Click on the English tab
3) Type in the topic in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) Click on one of the words or topics listed
How do I do a word study?
- What information can I find about a word?
- Meaning: how the word is used throughout the Bible
- Dictionary: academic details about the word
- Related words: similar in meaning or origin
- Grammar: (only available for some Bibles)
- Why do only some Bibles have clickable words?
- What does “~20x” or “Frequency” mean?
- Why do some words have dropdown next to the frequency number?
- Where do I find the maps?
- How do I get the word frequency for a chapter or a book?
When you click on a word, the detailed lexicon opens with:
'Vocabulary' Bibles link the translation to Greek & Hebrew. So far, only some Bibles have this vocabulary feature. They are shown in the Bible select screen with the letter 'V'.
It is the number of occurrences of a word in the Bible. Click on it to see them all in the selected Bible(s).
This reveals different forms for some words and names. These details are often interesting to scholars, eg the word 'beginning' in Genesis.
Video guide
1st method:
Click on a place name then on the Map button in the detailed lexicon.
2nd method:
1) Click the Resource icon.
2) Click on "Places in the Bible"
1st method:
Click on a place name then on the Map button in the detailed lexicon.
2nd method:
1) Click the Resource icon.
2) Click on "Places in the Bible"
Video guide
1) Click on the analysis icon.
2) Click on the "Selected passage" button if no analysis is shown.
1) Click on the analysis icon.
2) Click on the "Selected passage" button if no analysis is shown.
How do I find more information on original languages?
- How do I see Greek/Hebrew vocabulary for my Bible?
- How do I see Greek/Hebrew transliteration for my Bible?
- How do I see Greek/Hebrew vocabulary for a verse?
- How can I view multiple Bibles together as an Interlinear?
- How do I see the various versions of the Greek OT?
- How do I display the color-coded grammar?
Video guide
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the Vocab feature
3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Greek / Hebrew". Original language vocab will be shown.
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the Vocab feature
3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Greek / Hebrew". Original language vocab will be shown.
Video guide
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the Vocab feature
3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Transliteration".
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the Vocab feature
3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Transliteration".
Video guide
1) Click on the verse number to list the words and meanings
2) Hover over or click on a word for more details about the word
1) Click on the verse number to list the words and meanings
2) Hover over or click on a word for more details about the word
Video guides
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select two Bible with the vocabulary feature
3) Click on the Option button, then click Interlinear”. Interlinear will be shown.
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select two Bible with the vocabulary feature
3) Click on the Option button, then click Interlinear”. Interlinear will be shown.
1) Click on the Bible translation button
2) Select “Ancient” for the language
3) Scroll down to see the Greek OT translations
Examples
2) Select “Ancient” for the language
3) Scroll down to see the Greek OT translations
Examples
Video guide
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the grammar feature
3) Click on "G" or "Grammar" at the navigation bar. The text will then be color coded.
Examples
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the grammar feature
3) Click on "G" or "Grammar" at the navigation bar. The text will then be color coded.
Examples
© STEPBible - 2024