Luke 1
Introducere
1Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire detaliată despre lucrurile care s-au împlinit printre noi, 2așa cum ni le-au încredințat cei ce au fost de la început martori oculari și care au ajuns slujitori ai Cuvântului, 3am decis și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la început, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofil, 4ca să cunoști bine adevărul învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.Anunțarea nașterii lui Ioan Botezătorul
5În zilele lui Irod, regele Iudeei, era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia. Soția lui era dintre fetele lui Aaron și se numea Elisabeta. 6Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, urmând cu integritate toate poruncile și hotărârile drepte ale Domnului. 7Dar nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta nu putea rămâne însărcinată și amândoi erau înaintați în vârstă.8În timp ce Zaharia își îndeplinea slujba de preot, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, 9a fost ales prin sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. 10La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară.
11Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. 12Când l-a văzut, Zaharia s-a tulburat și l-a cuprins frica.
13Dar îngerul i-a zis:
‒ Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan. 14El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui, 15căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecul mamei lui. 16El îi va întoarce pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. 17Va merge înaintea Domnului, în duhul și în puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii, iar pe cei neascultători să-i întoarcă la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor gata pentru El.
18Zaharia l-a întrebat pe înger:
‒ După ce voi cunoaște lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă.
19Îngerul, răspunzând, i-a zis:
‒ Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să vorbesc cu tine și să-ți aduc aceste vești bune. 20Iată că vei fi mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.
21Oamenii îl așteptau pe Zaharia și se mirau de întârzierea lui în Templu. 22Când a ieșit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înțeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne întruna și a continuat să rămână mut.
23Când i s-au terminat zilele de slujbă, s-a dus acasă. 24După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată. Ea s-a ascuns timp de cinci luni, zicând: 25„Iată ce mi-a făcut Domnul atunci când a privit spre mine, înlăturându-mi disprețul pe care l-am îndurat între oameni!“.
Anunțarea nașterii lui Isus
26În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din Casa lui David. Numele fecioarei era Maria.28Intrând la ea, îngerul a zis:
‒ Salutare, ție căreia ți s-a dat har! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei!
29Ea a fost foarte tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta.
30Îngerul i-a zis:
‒ Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! 31Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus. 32El va fi mare și va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului Său, David. 33Va împărăți veșnic peste Casa lui Iacov și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.
34Maria l-a întrebat pe înger:
‒ Cum se va întâmpla lucrul acesta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?
35Îngerul, răspunzând, i-a zis:
‒ Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit „Fiul lui Dumnezeu“. 36Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput și ea un fiu, la bătrânețe. Și ea, despre care se spunea că nu poate rămâne însărcinată, este acum în luna a șasea. 37Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este fără putere.
38Maria a zis:
‒ Iată-mă, sunt slujitoarea Domnului! Facă-mi-se după cuvântul tău!
Și îngerul a plecat de la ea.
Maria în vizită la Elisabeta
39În zilele acelea, Maria s-a ridicat și s-a dus în grabă spre regiunea muntoasă, într-o cetate a lui Iuda. 40Ea a intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta. 41Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, copilașul a săltat în pântecul ei, și Elisabeta a fost umplută cu Duhul Sfânt.42Ea a strigat cu glas tare și a zis:
‒ Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău! 43Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama Domnului meu? 44Căci iată, imediat ce am auzit sunetul salutului tău, mi-a săltat copilașul în pântec de bucurie! 45Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i-au fost spuse de Domnul!
Cântarea Mariei
46Maria a zis:‒ Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul
47și duhul meu se bucură foarte mult
în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48pentru că a privit cu îndurare
la starea smerită a slujitoarei Sale.
Căci iată, de acum încolo,
toate generațiile mă vor considera fericită
49pentru că Cel Puternic
a făcut lucruri mari pentru mine.
Numele Lui este sfânt.
50Mila Lui ține din generație în generație
față de cei ce se tem de El.
51El a făcut o minune cu brațul Său;
i-a împrăștiat pe cei ce sunt mândri
în cugetul inimii lor.
52I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor
și i-a înălțat pe cei smeriți.
53Pe cei flămânzi i-a săturat cu bunătăți,
iar pe cei bogați i-a alungat,
lăsându-i cu mâinile goale.
54El l-a ajutat pe Israel, slujitorul Său,
amintindu-Și de mila Sa,
55așa cum le spusese strămoșilor noștri,
lui Avraam și descendenților lui, în veci!
56Maria a rămas împreună cu Elisabeta aproape trei luni, apoi s-a întors acasă.
Nașterea lui Ioan Botezătorul
57Când i s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat. 58Vecinii și rudele au auzit că Domnul a arătat foarte multă milă față de ea și se bucurau împreună cu ea.59În ziua a opta, au venit să circumcidă copilașul.
Voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, 60dar mama lui, răspunzând, a zis:
‒ Nu, ci se va numi Ioan.
61Ei i-au zis:
‒ Nu este nimeni între rudele tale care poartă numele acesta.
62Și îi făceau semne tatălui copilului, ca să știe ce nume dorește să-i dea. 63El a cerut o tăbliță și a scris: „Numele lui este Ioan“. Și toți au rămas uimiți. 64Deodată i-a fost deschisă gura, i-a fost dezlegată limba, și a început să vorbească, binecuvântându-L pe Dumnezeu. 65Pe toți vecinii lor i-a cuprins frica și în întreaga regiune muntoasă a Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri. 66Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, zicând: „Oare ce va deveni acest copil?“. Căci mâna Domnului era cu el.
Cântarea lui Zaharia
67Zaharia, tatăl lui, a fost umplut cu Duhul Sfânt și a profețit, zicând:68‒ Binecuvântat să fie Domnul,
Dumnezeul lui Israel,
pentru că a venit în ajutor
și a adus răscumpărare poporului Său.
69El ne-a ridicat un Mântuitor puternic
în Casa slujitorului Său David,
70așa cum a spus prin gura sfinților Săi profeți din vechime,
71 aducându-ne eliberare de dușmanii noștri
și din mâna tuturor celor ce ne urăsc.
72El Își arată astfel mila față de strămoșii noștri
și Își amintește de legământul Lui cel sfânt,
73de jurământul pe care i l-a făcut lui Avraam, tatăl nostru,
potrivit căruia ne va da voie,
74eliberați fiind din mâna dușmanilor noștri,
să-I slujim fără teamă,
75în sfințenie și dreptate,
înaintea Lui, în toate zilele noastre.
76Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt.
Căci vei merge înaintea Domnului
ca să pregătești căile Lui,
77să dai poporului Său cunoștința mântuirii,
prin iertarea păcatelor lui,
78datorită milei nemărginite a Dumnezeului nostru,
în urma căreia va veni în ajutorul nostru
Soarele din înălțime,
79ca să strălucească peste cei aflați în întuneric
și în umbra morții,
ca să ne călăuzească pașii pe calea păcii.
80Și copilul creștea și se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua prezentării lui înaintea lui Israel.
Copyright information for
RonNTR
Welcome to STEP Bible
A simplified search is now available!Here are the frequently asked questions:
How do I read passages in Bibles?
- How do I look up a passage?
- How do I see three Bibles at once?
- How do I find a parallel gospel passage?
- How do I follow a Bible reading plan?
- How do I also see a commentary?
1) Click the Resource icon.
2) Click the resource for parallel gospel passage
2) Click the resource for parallel gospel passage
1) Click the Resource icon.
2) Plans for 1/2/3 years, chronological, Jewish etc
2) Plans for 1/2/3 years, chronological, Jewish etc
1) Click the Bible button.
2) Click on Commentaries
2) Click on Commentaries
How do I find words and phrases?
- How do I find words or topics?
- How do I search only some books in the Bible?
- How do I find a Greek or Hebrew word?
- How do I find a word only where it relates to a topic?
- How do I find more about search?
Video guide
1) Click on the search button
2) Click on Range
3) Select the books that you wish to search
1) Click on the search button
2) Click on Range
3) Select the books that you wish to search
Video guide
1) Click on the search button
2) Click on the Hebrew or Greek tab
3) Type in the Greek/Hebrew word in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) View corresponding row to see Greek/Hebrew translation of the word
1) Click on the search button
2) Click on the Hebrew or Greek tab
3) Type in the Greek/Hebrew word in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) View corresponding row to see Greek/Hebrew translation of the word
Video guide
1) Click on the search button
2) Click on the English tab
3) Type in the topic in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) Click on one of the words or topics listed
1) Click on the search button
2) Click on the English tab
3) Type in the topic in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) Click on one of the words or topics listed
How do I do a word study?
- What information can I find about a word?
- Meaning: how the word is used throughout the Bible
- Dictionary: academic details about the word
- Related words: similar in meaning or origin
- Grammar: (only available for some Bibles)
- Why do only some Bibles have clickable words?
- What does “~20x” or “Frequency” mean?
- Why do some words have dropdown next to the frequency number?
- Where do I find the maps?
- How do I get the word frequency for a chapter or a book?
When you click on a word, the detailed lexicon opens with:
'Vocabulary' Bibles link the translation to Greek & Hebrew. So far, only some Bibles have this vocabulary feature. They are shown in the Bible select screen with the letter 'V'.
It is the number of occurrences of a word in the Bible. Click on it to see them all in the selected Bible(s).
This reveals different forms for some words and names. These details are often interesting to scholars, eg the word 'beginning' in Genesis.
Video guide
1st method:
Click on a place name then on the Map button in the detailed lexicon.
2nd method:
1) Click the Resource icon.
2) Click on "Places in the Bible"
1st method:
Click on a place name then on the Map button in the detailed lexicon.
2nd method:
1) Click the Resource icon.
2) Click on "Places in the Bible"
Video guide
1) Click on the analysis icon.
2) Click on the "Selected passage" button if no analysis is shown.
1) Click on the analysis icon.
2) Click on the "Selected passage" button if no analysis is shown.
How do I find more information on original languages?
- How do I see Greek/Hebrew vocabulary for my Bible?
- How do I see Greek/Hebrew transliteration for my Bible?
- How do I see Greek/Hebrew vocabulary for a verse?
- How can I view multiple Bibles together as an Interlinear?
- How do I see the various versions of the Greek OT?
- How do I display the color-coded grammar?
Video guide
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the Vocab feature
3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Greek / Hebrew". Original language vocab will be shown.
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the Vocab feature
3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Greek / Hebrew". Original language vocab will be shown.
Video guide
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the Vocab feature
3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Transliteration".
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the Vocab feature
3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Transliteration".
Video guide
1) Click on the verse number to list the words and meanings
2) Hover over or click on a word for more details about the word
1) Click on the verse number to list the words and meanings
2) Hover over or click on a word for more details about the word
Video guides
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select two Bible with the vocabulary feature
3) Click on the Option button, then click Interlinear”. Interlinear will be shown.
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select two Bible with the vocabulary feature
3) Click on the Option button, then click Interlinear”. Interlinear will be shown.
1) Click on the Bible translation button
2) Select “Ancient” for the language
3) Scroll down to see the Greek OT translations
Examples
2) Select “Ancient” for the language
3) Scroll down to see the Greek OT translations
Examples
Video guide
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the grammar feature
3) Click on "G" or "Grammar" at the navigation bar. The text will then be color coded.
Examples
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the grammar feature
3) Click on "G" or "Grammar" at the navigation bar. The text will then be color coded.
Examples
© STEPBible - 2024