2 Chronicles 32
Ierusalimul, amenințat de către Sanherib
(2 Regi 18:13, 17-37; 19:8-19, 35-37; Is. 36; 37:8-20, 36-38)
1După aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib, ▼▼Împărat al Asiriei între anii 705–681 î.Cr.
împăratul Asiriei. El a intrat în Iuda și și-a așezat tabăra în direcția cetăților fortificate, gândindu-se să le cucerească pentru sine. 2Când Ezechia a văzut că Sanherib a venit și vrea să lupte împotriva Ierusalimului, 3s-a sfătuit cu conducătorii și cu vitejii lui să astupe izvoarele din afara cetății, iar aceștia l-au susținut. 4Mulți oameni din popor s-au mobilizat și au astupat toate izvoarele și pârâul care curgea prin mijlocul acelei regiuni, căci își ziceau: „De ce să vină împărații Asiriei și să găsească apă din belșug?“. 5Ezechia s-a încurajat și a refăcut tot zidul spart, înălțându-l până la turnuri. El a mai înălțat încă un zid în afară, a întărit Milo din Cetatea lui David și a făcut o mulțime de arme și de scuturi. 6El a numit căpetenii de război în fruntea poporului, i-a convocat în piața de la poarta cetății și a vorbit inimii lor, zicând: 7„Fiți tari și curajoși! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza împăratului Asiriei și a întregii mulțimi care este cu el, căci mai mulți sunt cu noi decât cu el! 8Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne ajute și să poarte bătăliile noastre!“.
Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, regele lui Iuda.
9După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, în timp ce era înaintea Lachișului împreună cu toate forțele sale, i-a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, la Ezechia, regele lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau în Ierusalim, zicând:
10„Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei:
«În ce vă încredeți voi, de rămâneți sub asediu în Ierusalim? 11Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin înfometare și însetare, zicând: ‘Domnul, Dumnezeul nostru, ne va elibera din mâna împăratului Asiriei!’? 12Oare nu Ezechia I-a îndepărtat înălțimile și altarele, poruncind lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați numai înaintea unui singur altar și doar pe el să aduceți tămâie!’?
13Nu știți ce am făcut eu și părinții mei tuturor popoarelor celorlalte țări? Au putut oare dumnezeii națiunilor pământului să-și elibereze țările din mâna mea? 14Care dintre toți dumnezeii acestor națiuni, care au fost date spre nimicire de părinții mei, au putut să-și elibereze poporul din mâna mea? Prin urmare, cum va putea Dumnezeul vostru să vă elibereze din mâna mea? 15De aceea să nu-l lăsați pe Ezechia să vă amăgească! Nu-l lăsați să vă înșele astfel! Să nu credeți în El, căci niciunul dintre dumnezeii vreunei națiuni sau ai vreunui regat n-au putut să-și elibereze poporul din mâna mea și din mâna părinților mei! Nici Dumnezeul vostru nu va putea să vă elibereze din mâna mea!»“.
16Slujitorii săi au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva lui Ezechia, slujitorul Său. 17Sanherib mai scrisese și scrisori ca să-L batjocorească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, în care vorbea împotriva Lui, zicând: „Așa cum dumnezeii națiunilor pământului nu și-au eliberat popoarele din mâna mea, nici Dumnezeul lui Ezechia nu-Și va elibera poporul din mâna mea!“. 18Slujitorii au proclamat aceasta, cu glas tare și în limba iudaică, ▼
▼Adică, ebraică.
poporului din Ierusalim aflat pe zid, ca să-i facă să se teamă și să-i îngrozească, și să poată captura astfel cetatea. 19Ei au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt făcuți de mâini omenești. 20Dar regele Ezechia și profetul Isaia, fiul lui Amoț, s-au rugat cu privire la aceasta și au strigat către ceruri. 21 Domnul a trimis un înger care a nimicit orice războinic viteaz, orice conducător și orice căpetenie din tabăra împăratului Asiriei. Acesta s-a întors rușinat în țara lui. Când a intrat în templul zeului său, fiii lui l-au înjunghiat acolo cu sabia.
22Așa i-a salvat Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor dușmanilor lor. El i-a protejat din toate părțile. 23Mulți au venit la Ierusalim cu daruri de mâncare pentru Domnul și cu cadouri pentru Ezechia, regele lui Iuda, care, de atunci, a fost înălțat înaintea ochilor tuturor națiunilor.
Succesul și mândria lui Ezechia
(2 Regi 20:1-21; Is. 38:1-8, 21-22; 39:1-8)
24În acele zile, Ezechia s-a îmbolnăvit și era aproape de moarte. El s-a rugat Domnului, Care i-a vorbit și i-a dat un semn. 25Însă Ezechia nu a răsplătit binefacerea primită, deoarece i s-a mândrit inima, astfel că mânia Domnului a fost peste el, peste Iuda și peste Ierusalim. 26Ezechia s-a smerit de mândria inimii lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, astfel încât mânia Domnului n-a mai venit peste ei în vremea lui Ezechia.27Ezechia a avut foarte multă bogăție și glorie. El și-a făcut vistierii pentru argint, pentru aur, pentru pietre prețioase, pentru mirodenii, pentru scuturi și pentru tot felul de vase scumpe. 28A construit hambare pentru recolta de cereale, pentru vin și pentru ulei, precum și grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi. 29El și-a construit cetăți și a avut numeroase turme și cirezi, căci Dumnezeu i-a dat foarte multe bunuri.
30Ezechia este cel care a astupat izvorul de sus al Ghihonului și i-a îndreptat cursul în jos spre partea de vest a Cetății lui David. Ezechia a reușit în tot ce a făcut. 31Însă, când trimișii conducătorilor din Babilon au venit la el ca să întrebe despre semnul care se făcuse în țară, Dumnezeu l-a părăsit, ca să-l pună la încercare și să cunoască tot ce era în inima lui.
32Celelalte fapte ale lui Ezechia, precum și dovezile sale de credincioșie sunt scrise în „Vedenia profetului Isaia“, fiul lui Amoț, și în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“. 33Ezechia a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în locul cel mai înalt al mormântului urmașilor lui David. La moartea sa, toți cei din Iuda și locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste. Și în locul lui a domnit fiul său Manase.
Copyright information for
RonNTR
Welcome to STEP Bible
A simplified search is now available!Here are the frequently asked questions:
How do I read passages in Bibles?
- How do I look up a passage?
- How do I see three Bibles at once?
- How do I find a parallel gospel passage?
- How do I follow a Bible reading plan?
- How do I also see a commentary?
1) Click the Resource icon.
2) Click the resource for parallel gospel passage
2) Click the resource for parallel gospel passage
1) Click the Resource icon.
2) Plans for 1/2/3 years, chronological, Jewish etc
2) Plans for 1/2/3 years, chronological, Jewish etc
1) Click the Bible button.
2) Click on Commentaries
2) Click on Commentaries
How do I find words and phrases?
- How do I find words or topics?
- How do I search only some books in the Bible?
- How do I find a Greek or Hebrew word?
- How do I find a word only where it relates to a topic?
- How do I find more about search?
Video guide
1) Click on the search button
2) Click on Range
3) Select the books that you wish to search
1) Click on the search button
2) Click on Range
3) Select the books that you wish to search
Video guide
1) Click on the search button
2) Click on the Hebrew or Greek tab
3) Type in the Greek/Hebrew word in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) View corresponding row to see Greek/Hebrew translation of the word

2) Click on the English tab
3) Type in the topic in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) Click on one of the words or topics listed
1) Click on the search button
2) Click on the English tab
3) Type in the topic in the search box, press Return, and wait for the table to fill itself.
4) Click on one of the words or topics listed
How do I do a word study?
- What information can I find about a word?
- Meaning: how the word is used throughout the Bible
- Dictionary: academic details about the word
- Related words: similar in meaning or origin
- Grammar: (only available for some Bibles)
- Why do only some Bibles have clickable words?
- What does “~20x” or “Frequency” mean?
- Why do some words have dropdown next to the frequency number?
- Where do I find the maps?
- How do I get the word frequency for a chapter or a book?
When you click on a word, the detailed lexicon opens with:
'Vocabulary' Bibles link the translation to Greek & Hebrew. So far, only some Bibles have this vocabulary feature. They are shown in the Bible select screen with the letter 'V'.
It is the number of occurrences of a word in the Bible. Click on it to see them all in the selected Bible(s).
This reveals different forms for some words and names. These details are often interesting to scholars, eg the word 'beginning' in Genesis.
Video guide
1st method:
Click on a place name then on the Map button in the detailed lexicon.
2nd method:
1) Click the Resource icon.
2) Click on "Places in the Bible"
1st method:
Click on a place name then on the Map button in the detailed lexicon.
2nd method:
1) Click the Resource icon.
2) Click on "Places in the Bible"
Video guide
1) Click on the analysis icon.
2) Click on the "Selected passage" button if no analysis is shown.
1) Click on the analysis icon.
2) Click on the "Selected passage" button if no analysis is shown.
How do I find more information on original languages?
- How do I see Greek/Hebrew vocabulary for my Bible?
- How do I see Greek/Hebrew transliteration for my Bible?
- How do I see Greek/Hebrew vocabulary for a verse?
- How can I view multiple Bibles together as an Interlinear?
- How do I see the various versions of the Greek OT?
- How do I display the color-coded grammar?
Video guide
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the Vocab feature
3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Greek / Hebrew". Original language vocab will be shown.

3) Click on the Option button, then click "Interlinear options”, then select "Transliteration".

1) Click on the verse number to list the words and meanings
2) Hover over or click on a word for more details about the word
1) Click on the verse number to list the words and meanings
2) Hover over or click on a word for more details about the word
Video guides
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select two Bible with the vocabulary feature
3) Click on the Option button, then click Interlinear”. Interlinear will be shown.

2) Select “Ancient” for the language
3) Scroll down to see the Greek OT translations
Examples
2) Select “Ancient” for the language
3) Scroll down to see the Greek OT translations
Examples
Video guide
1) Click on the Bible translation button
2) Refer to the legend and select the Bible translations with the grammar feature
3) Click on "G" or "Grammar" at the navigation bar. The text will then be color coded.

© STEPBible - 2024