‏ Exodus 13

Sărbătoarea Azimelor și răscumpărarea întâilor născuți

1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2„Sfințește ▼
▼Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva​ceva într-o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr-un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și​sau rugăciune ori declarație publică).
 pentru Mine orice întâi născut, care este băiat, dintre fiii lui Israel. Primul rod al pântecului, atât dintre oameni, cât și dintre animale, este al Meu“.

3Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, în care ați ieșit din Egipt, din casa sclavilor, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mână tare. Să nu se mănânce pâine dospită. 4Astăzi ieșiți, în luna abib. ▼
▼Luna spicelor, prima lună în calendarul canaanit, care începea undeva în martie sau aprilie și dura 30 de zile; aceeași cu luna babiloniană nisan. De menționat că, în vechime, calendarul lunar nu începea după aceleași principii specifice calendarului de astăzi. Prima zi a fiecărei luni calendaristice era marcată de Luna nouă (momentul când luna este vizibilă pentru prima oară în partea de vest a bolții cerești, când apune soarele, la 24-36 de ore după conjuncția lunii cu soarele).
 5Când Domnul te va duce în țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a hiviților și a iebusiților, țară pe care El a jurat strămoșilor tăi că ți-o va da, o țară în care curge lapte și miere, să ții această slujbă în luna aceasta. 6Șapte zile să mănânci azime, iar în a șaptea zi să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7Timp de șapte zile să se mănânce azime. Să nu se vadă la tine pâine dospită și niciun fel de aluat să nu fie văzut pe întreg teritoriul tău. 8Să istorisești copilului tău în ziua aceea, zicând: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieșit din Egipt». 9Să fie pentru tine ca un semn pe mână și ca un semn de aducere-aminte pe frunte, pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele tale. Căci Domnul te-a scos din Egipt cu mână tare. 10Să ții această hotărâre la vremea ei, în fiecare an. 11Când Domnul te va duce în țara canaaniților, așa cum ți-a jurat ție și strămoșilor tăi, și ți-o va da, 12să închini Domnului pe toți aceia care vor fi primul rod al pântecului. Toți întâii născuți dintre vitele tale să fie ai Domnului și anume fiecare mascul. 13Dar orice întâi născut al măgăriței să-l răscumperi cu un miel, ▼
▼Probabil din rațiuni practice, deoarece măgarul era un animal valoros pentru om.
 iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul. ▼
▼Pentru a nu se lăsa impresia că este sacrificat.
 De asemenea, să-l răscumperi pe fiecare întâi născut dintre fiii tăi. 14Iar când fiul tău te va întreba într-o bună zi: «Ce înseamnă aceasta?», tu să-i răspunzi: «Domnul ne-a scos din Egipt, din casa sclavilor, cu mână puternică. 15Când Faraon s-a încăpățânat să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a ucis pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfesc Domnului primul mascul al fiecărui animal și-l răscumpăr pe fiecare întâi născut dintre fiii mei. 16Aceasta să-ți fie ca un semn pe mână și ca niște bentițe pe frunte, ▼
▼Interpretarea literală a dus mai târziu la apariția filacterelor, cutiuțe din piele purtate pe frunte și pe brațul stâng, conținând, pe bucăți de pergament, patru paragrafe biblice: Ex. 13:1-10, 11-16; Deut. 6:4-9; 11:13-21.
 căci Domnul ne-a scos din Egipt cu mână puternic㻓.

Trecerea Mării Roșii

17Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus pe drumul spre țara filistenilor, deși era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „Nu cumva, văzând războiul, poporului să-i pară rău și să se întoarcă în Egipt“. 18Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre deșert, către Marea Roșie. Fiii lui Israel au ieșit din țara Egiptului pregătiți pentru război.

19Moise a luat cu el osemintele lui Iosif, care-i pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci osemintele mele de aici“ ▼.

20Ei au plecat din Sucot și apoi și-au așezat tabăra la Etam, la marginea deșertului. 21Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât și noaptea. 22Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopții nu se depărta dinaintea poporului.

Copyright information for RonNTR