1 Kings 22:1-28
Micaia profețește împotriva lui Ahab
(2 Cron. 18:1-27)
1Timp de trei ani, n-a mai fost niciun război între Aram și Israel. 2După trei ani, Iehoșafat, regele lui Iuda, s-a dus la regele lui Israel. 3Regele lui Israel le spusese slujitorilor săi: „Știți că Ramotul Ghiladului este al nostru, iar noi nu facem nimic ca să-l luăm din mâna regelui Aramului!“.4El l-a întrebat pe Iehoșafat:
‒ Vei merge cu mine la război împotriva Ramotului Ghiladului?
Iehoșafat i-a zis regelui lui Israel:
‒ Eu și cu tine vom fi una, poporul meu va fi una cu poporul tău, iar caii mei vor fi una cu ai tăi.
5Însă Iehoșafat i-a zis regelui lui Israel:
‒ Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.
6Regele lui Israel i-a convocat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i-a întrebat:
‒ Să merg la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț?
Ei au răspuns:
‒ Du-te! Stăpânul îl va da în mâna regelui.
7Dar Iehoșafat a zis:
‒ Nu mai este aici niciun alt profet al Domnului, ca să-l putem întreba?
8Regele lui Israel i-a răspuns lui Iehoșafat:
‒ Mai este un bărbat prin care putem să-L întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai rău: este Micaia, fiul lui Imla.
Iehoșafat a zis:
‒ Să nu vorbească regele așa.
9Atunci regele lui Israel a chemat un demnitar ▼
▼Termenul ebraic este tradus în alte locuri cu eunuc. Sensul primar al termenului ebraic este acela de căpetenie, persoană oficială de la curtea regală. Cu timpul apare și sensul secundar de eunuc, deoarece eunucii ajung să fie prețuiți ca slujbași la curțile orientale.
și a zis:‒ Cheamă-l repede pe Micaia, fiul lui Imla!
10Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor. 11Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește Domnul: «Cu acestea îi vei străpunge pe aramei până îi vei nimici»“. 12Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Du-te la Ramotul Ghiladului și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui“.
13Mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a spus acestuia:
‒ Iată, cuvintele profeților aduc regelui un singur mesaj de bine. Să fie și cuvântul tău, te rog, ca al fiecăruia dintre ei și să vorbești de bine!
14Micaia i-a răspuns:
‒ Viu este Domnul că voi vorbi ceea ce-mi va spune Domnul.
15Când a ajuns la rege, acesta l-a întrebat:
‒ Micaia, să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunțăm?
El i-a răspuns:
‒ Du-te și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui.
16Regele i-a zis:
‒ De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?
17Atunci el a zis:
‒ Am văzut tot Israelul risipit pe munți ca niște oi care n-au păstor, iar Domnul a zis: „Acestea nu au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace acasă“.
18Regele lui Israel i-a zis lui Iehoșafat:
‒ Nu ți-am spus că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai de rău?
19 Micaia a zis:
‒ Ascultă, deci, Cuvântul Domnului! L-am văzut pe Domnul șezând pe tronul Său și am văzut toată armata cerurilor stând în picioare lângă El, la dreapta și la stânga Lui. 20Și Domnul a întrebat:
‒ Cine-l va amăgi pe Ahab, ca să meargă în Ramotul Ghiladului și să piară acolo?
Unul a răspuns într-un fel, altul a răspuns în alt fel. 21Apoi a venit un duh, s-a înfățișat înaintea Domnului și I-a zis:
‒ Eu îl voi amăgi.
‒ Cum? l-a întrebat Domnul.
22‒ Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui.
Și Domnul i-a zis:
‒ Îl vei amăgi și vei reuși! Du-te și fă așa!
23Și acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeți ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta.
24Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat, l-a lovit pe Micaia peste obraz și i-a zis:
‒ Pe unde a ieșit Duhul Domnului de la mine ca să-ți vorbească?
25Micaia a răspuns:
‒ Iată, vei vedea în ziua în care vei fugi dintr-o cameră în alta ca să te ascunzi!
26După aceea, regele lui Israel a zis:
‒ Ia-l pe Micaia, du-l înapoi la Amon, conducătorul cetății, și la Ioaș, fiul regelui, 27și spune-le: „Așa vorbește regele: «Aruncați-l pe acest om în închisoare și hrăniți-l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!»“.
28Dar Micaia a zis:
‒ Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine.
Apoi a zis:
‒ Să auziți, toate popoarele!
Copyright information for
RonNTR