2 Samuel 23
Ultimele cuvinte ale lui David
1Acestea sunt cele din urmă cuvinte ale lui David:„Rostirea lui David, fiul lui Ișai,
rostirea omului înălțat de Dumnezeu,
unsul Dumnezeului lui Iacov
și cântărețul plăcut al lui Israel:
2Duhul Domnului vorbește prin mine
și Cuvântul Lui este pe limba mea.
3Dumnezeul lui Israel a vorbit,
Stânca lui Israel mi-a zis:
«Cel ce stăpânește drept între oameni,
cel ce stăpânește în teamă de Dumnezeu,
4este ca lumina dimineții,
atunci când răsare soarele într-o dimineață senină.
El seamănă cu razele soarelui după ploaie,
care fac să crească iarba din pământ».
5Nu este așa dinastia mea față de Dumnezeu?
Căci El a încheiat cu mine un legământ veșnic,
bine alcătuit în toate privințele și bine păzit.
Nu va face El să răsară din acesta
tot ce este spre mântuirea și bucuria mea?
6Însă ticăloșii sunt toți ca niște spini buni de aruncat,
pe care nu poți să-i iei cu mâna.
7Oricine îi atinge folosește o unealtă de fier
sau mânerul unei sulițe
și-i arde pe loc“.
Vitejii lui David
(1 Cron. 11:10-41)
8Acestea sunt numele vitejilor lui David:Ioșeb-Bașebet, un tahchemonit, era căpetenia conducătorilor. El și-a învârtit sulița peste opt sute de oameni, pe care i-a străpuns într-o singură împrejurare.
9După el era Elazar, fiul lui Dodo, urmașul lui Ahohi. El a fost unul dintre cei trei viteji care, împreună cu David, i-au înfruntat pe filistenii adunați la Pas-Damim pentru război, atunci când bărbații lui Israel băteau în retragere. 10El s-a ridicat și a ucis filisteni până când i-a obosit mâna și i-a rămas înțepenită pe sabie. Domnul a dat o mare victorie în ziua aceea. Poporul s-a întors la Elazar numai ca să ia prada.
11După el era Șama, fiul hararitului Aghe. Filistenii se strânseseră la Lehi. Acolo se afla o porțiune de pământ plină cu linte și poporul fugea dinaintea filistenilor. 12Însă Șama a stat în mijlocul terenului, l-a apărat și i-a ucis pe filisteni. Și Domnul a dat o mare victorie.
13Trei dintre cele treizeci de căpetenii s-au dus la David, pe vremea secerișului, la peștera Adulam, în timp ce o trupă de filisteni își așezase tabăra în Valea Refaim. 14David se afla atunci în fortăreață, iar garnizoana filistenilor se afla în Betleem. 15Lui David i s-a făcut sete și a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?“. 16Cei trei viteji au reușit să treacă prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului și au adus-o cu bine la David. Însă David n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, 17zicând: „Departe de mine, Doamne, să fac lucrul acesta! Să beau eu sângele bărbaților care și-au pus viața în pericol?“. Și n-a vrut s-o bea. Astfel de fapte mărețe făceau cei trei viteji.
18Abișai, fratele lui Ioab, fiul Țeruiei, era căpetenia celor trei. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni și i-a omorât. Astfel, el și-a făcut un nume alături de cei trei. 19Era mai respectat decât cei trei. El le-a fost căpetenie, însă nu i-a depășit pe cei trei.
20Benaia, fiul lui Iehoiada, era un viteaz din Kabțeel care a făcut multe fapte mărețe. El i-a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. El s-a dus și a omorât un leu în mijlocul unei gropi adânci, într-o zi cu zăpadă. 21El a ucis un egiptean de o statură impresionantă. Egipteanul avea în mână o suliță. Benaia a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu propria lui suliță. 22Astfel de fapte mărețe făcea Benaia, fiul lui Iehoiada, făcându-și un nume alături de cei trei viteji. 23Era cel mai respectat dintre cei treizeci, dar n-a ajuns între cei trei. David l-a pus în garda sa personală.
24Dintre cei treizeci făceau parte:
Asael, fratele lui Ioab;
Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;
25haroditul Șama;
haroditul Elika;
26paltitul Heleț;
Ira, fiul tekoanitului Icheș;
27Abiezer din Anatot;
hușatitul Mebunai;
28ahohitul Țalmon;
netofatitul Maharai;
29Heled, fiul netofatitului Baana;
Itai, fiul lui Ribai, din Ghiva fiilor lui Beniamin;
30piratonitul Benaia;
Hidai, de lângă pârâurile Gaașului;
31arbatitul Abi-Albon;
barhumitul Azmavet;
32șaalbonitul Eliahba;
fiii lui Iașen;
Ionatan, 33fiul hararitului Șama;
Ahiam, fiul hararitului Șarar;
34Elifelet, fiul maacatitului Ahasbai;
Eliam, fiul ghilonitului Ahitofel;
35carmelitul Hețro;
arbitul Paarai;
36Igal, fiul lui Natan din Țoba;
gaditul Bani;
37amonitul Țelek;
beerotitul Naharai, cel ce-i ducea armele lui Ioab, fiul Țeruiei;
38itritul Ira,
itritul Gareb
39și hititul Urie.
Erau cu toții în număr de treizeci și șapte.
Copyright information for
RonNTR