‏ Matthew 12:22-29

Isus și Beelzebul

(Mc. 3:22-29; Lc. 11:14-23; Lc. 12:10)

22Atunci a fost adus la El un demonizat orb și mut. Isus l-a vindecat, așa că mutul vorbea și vedea.

23Toate mulțimile se minunau și ziceau:

‒ Nu cumva este Acesta Fiul lui David?

24Însă, când fariseii au auzit acest lucru, au zis:

‒ Omul Acesta nu alungă demonii decât cu ajutorul lui Beelzebul, conducătorul demonilor.

25Dar Isus, cunoscându-le gândurile, le-a zis:

‒ Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși este distrusă și orice cetate sau familie dezbinată împotriva ei înseși nu va dăinui.
26Dacă Satan îl alungă pe Satan, este dezbinat în el însuși. Deci, cum va dăinui împărăția lui? 27Iar dacă Eu alung demonii cu Beelzebul, fiii
Probabil cu referire la iudeii care practicau exorcismul. Este posibil ca termenul să facă aluzie, în cazul de față, chiar la ucenici, care erau iudei.
voștri cu cine îi alungă? De aceea ei vor fi judecătorii voștri.
28Dar, dacă Eu alung demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi.

29Sau cum poate cineva să intre în casa celui puternic și să-i ia bunurile, dacă nu-l leagă mai întâi pe cel puternic? Abia atunci îi va jefui casa.

Copyright information for RonNTR
The selected Bible will not be clickable as it does not support the Vocabulary feature. The vocabulary is available by hovering over the verse number.

Everyone uses cookies. We do too! Cookies are little bits of information stored on your computer which help us give you a better experience. You can find out more by reading the STEPBible cookie policy.