▼Afirmația lui Isus este interpretată în moduri diferite: (1) unii teologi consideră că Isus, deși știa foarte bine că este Dumnezeu, îi spune tânărului aceste cuvinte pentru a da dovadă de smerenie. (2) Alții susțin că, prin această afirmație, Isus neagă faptul că este bun și că este Dumnezeu. (3) O altă categorie de teologi sunt de părere că întrebarea este una retorică, având rolul de a-l determina pe tânăr să-și clarifice îndoielile, să se gândească mai bine la cine este, de fapt, Isus, și să acționeze în consecință. Cu alte cuvinte, Isus îi spune acestuia: „De vreme ce Mă numești «bun» și știm cu toții că doar Dumnezeu este bun, presupun că știi foarte bine cine sunt“. Această interpretare se încadrează bine în logica întregului context (vv. 17-31): dacă Isus nu este bun și nu este Dumnezeu, atunci de ce I s-ar adresa astfel, de ce L-ar întreba cum poate să moștenească viață veșnică și, în cele din urmă, de ce și-ar vinde toată averea ca să-L urmeze? Dar dacă tânărul crede cu adevărat ceea ce spune (că Isus este bun și, prin urmare, este Dumnezeu), atunci merită să facă orice sacrificiu ca să-L urmeze. De asemenea, afirmația lui Isus trebuie înțeleasă atât în contextul
Evangheliei după Marcu (vezi și
2:7,
10;
12:36-37;
14:62), cât și în contextul întregului NT, unde se afirmă explicit că Isus Cristos este Dumnezeu, este Una cu Tatăl (vezi, de exemplu,
Ioan 1:1;
10:30;
14:9;
Flp. 2:5-9;
Evr. 1:3 etc.).